Please select your page

Patru ani de AICC

Anul 2015 a fost unul foarte important pentru Asociatia Identitate Culturala Contemporana (AICC), care a adus doua realizari remarcabile: inaugurarea Conceptual Lab, un spatiu dedicat organizarii de evenimente culturale, și publicarea, la Editura Academiei Române, a volumului Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică, de dr. Leonard Velcescu.

  1. CONCEPTUAL LAB

                În februarie 2015, AICC a inaugurat Conceptual Lab (www.mixofideas.ro), un spațiu dedicat evenimentelor culturale, care gazduiește regulat evenimente cu tematici variate, în care invitații exploreaza, într-un cadru relaxat, universul cultural al lumii contemporane, în toata complexitatea și diversitatea sa.

     Principalele proiecte găzduite de Conceptual Lab sunt:

    1. Conceptual Gallery, galerie de artă curatoriată de criticul de artă Luiza Barcan și sprijinită de membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România. Conceptual Gallery își propune să organizeze regulat expoziții personale de pictură, grafică, arte decorative, fotografie, tehnici mixte. Galeria va promova artiști consacrați, dar și artiști tineri și promițători.

      Galeria a organizat în 2015 următoarele evenimente:

      -          Expoziția retrospectivă Constantin Calafateanu (15 octombrie- 12 noiembrie)

      -          Expoziția Doina Moisescu Herivan (13 noiembrie- 7 decembrie)

      -          Expoziția aniversară Medi Wechsler Dinu (vernisaj: 9 decembrie 2015)

    2. Intercultural Bridges, proiect ce propune întâlniri cu scriitori și traducători români care realizează, prin activitatea lor, apropieri între diferite culturi. Moderatorul acestor întâlniri este scriitoarea Miruna Vlada. Evenimente Intercultural Bridges în 2015:

      -          Baudelaire pour toujours; invitat: Octavian Soviany (6 mai)

      -          “Există o casă pentru mine în poeziile tale”; invitate: Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad (16 mai)

      -          Vocile lui Paul Celan; invitat: George State (12 iunie)

      -          Literatura și traducere; invitat: Marin Malaicu-Hondrari (30 octombrie)

    3. Repere Identitare, proiect ce se concentrează pe apariții editoriale recente, ce discută teme de actualitate privind identitatea culturală. Evenimente Repere Identitare în 2015:

      -           “România noului val”, volum colectiv semnat de 77 de tineri lideri din mai multe domenii, coordonat de Bogdan Gavrila și Marius Stoian. (28 mai)

      -           “Între speranța și deziluzie. Democrație și Anticorupție în România Postcomunistă”, semnat de Sebastian Burduja (editura Humanitas, 2015) (10 septembrie)

      -          “Noua Europa. Identitate și model european” de Iordan Gheorghe Barbulescu (editura Polirom, 2015). (21 octombrie)

    4. Perfumery Lab – “Discover Your Personal Aroma”

      Parfumery Lab este un atelier pratic de creație de parfum, susținut de parfumierul Raluca Vasile.

      Alte evenimente gazduite în 2015 de Conceptual Lab:

      -          Prezentare: Ce este Conceptual Lab

      -          Art Lounge Cocktail (12 februarie)

      -          Aniversare Romanian Letters, eveniment dedicat celor doi ani de emisiuni radiofonice produse de AICC (26 februarie)

      -          Piesa de teatru: Habemus Bebe (8 martie)

      -          Oazele de lânga București (13 martie)

      -          Expozitie de icoane pe sticlă: Identity Icons (24 martie)

      -          Poezie și performance: Nights in White Satin (30 aprilie)

      -          Mixology Raw Chocolate (11 mai)

      -          Mixology Perfumes (12 mai)

      -          Social Responsibility Magazine (13 mai)

      -          Expozitie Iulia Comsa: Instantanee modificate (14 mai)

      -          Stand-up poetry Night (20 mai)

      -          Liveshow: 3arte în Stațiile Corinei Bernic (9 iunie)

      -          MIB School of Management, în România (11 iunie)

      -          Mixology CSR (18 iunie)

      -          Mix cu scriitoare (19 iunie)

      -          Mixology Perfumes II (24 iunie)

      -          București Bizz (1 iulie)

      -          Femei în lumea vinului (16 septembrie)

      -          Mixology Theatre – “NYC-MYC – From Bucharest to Manhattan” (17 septembrie)

      -          Tainele Vinului (25 noiembrie)

  2. STATUI DE DACI

    În 2015, AICC a pregatit aparitia, la Editura Academiei Române, a volumului Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică, semnat de dr. Leonard Velcescu. Cartea reprezintă o variantă revizuită și adaugită a tezei cu care Leonard Velcescu, cercetător în istoria artei, a obținut titlul de doctor la École Pratique des Hautes Études, Sorbona (2000)

    Cartea, în noua sa variantă, este deschisă de o prefață semnată de academicianul Alexandru Vulpe, directorul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”. Academicianul Vulpe notează: “Într-un anume fel as îndrăzni s-o definesc ca o lucrare de pionerat. Deschide cercetării un domeniu pe care, cu siguranță, vor păsi noi cercetători, descoperind aspecte puțin cunoscute ale uneia dintre cele mai interesante civilizații barbare, periferice lumii greco-romane.”

    Volumul a fost lansat oficial pe 1 octombrie 2015, în colaborare cu Revista Historia. Evenimentul, organizat la Sala ArCuB din București, a fost moderat de Ion M. Ioniță – redactor-șef Revista Historia.

    O a doua lansare a volumului a avut loc pe 21 noiembrie 2015, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus. Au luat cuvântul directorul Editurii Academiei Române, dr. Mihai Popa, prof. univ. dr. Constantin C. Petolescu, prof. univ. dr. Alexandru Barnea și dr. Florian Matei-Popescu.

     În perioada următoare lansărilor, AICC a lansat o campanie de donații, care își propune să strângă sumele necesare pentru ca studiul să ajungă în scoli și universități. Asociația a identificat un numar de 166 de instituții de învătământ (facultăți și licee de artă, facultăți de istorie, licee de elită, școli din Republica Moldova), la care își propune sa trimita exemplare ale cărții.

    Pornind de la cartea lui Leonard Velcescu, echipa AICC a susținut o serie de prezentari în mai multe scoli: Colegiul National Spiru Haret din București (11 decembrie), Universitatea Nationala de Arte din București (14 decembrie) și Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” din Breaza (15 decembrie).

    Tot sub egida Statui de daci, AICC a lansat, în primavara anului 2015, un concurs de design destinat studenților universităților de artă și arhitectură. Tinerii au fost invitați să propună idei de design pentru o serie de tricouri  personalizate cu simboluri inspirate din statuile de daci. Juriul, în componența Ioana Ciocan (curator independent), Silvia Rogozea (manager cultural) și Anca Boeriu (lector UNarte), a decis următorul clasament: premiul 1: Vladuț Mavriche, premiul 2: Madalina Matei, premiul 3: Daniela Gaie.

    AICC nu a neglijat însă componenta stiințifica a activității sale. Astfel, membri ai asociației au participat, în perioada 21-23 octombrie 2015, la colocviul științific internațional Trophées et monuments de victoire romains. Colocviul, dedicat trofeelor din lumea romană, a fost organizat la Universitatea ”Via Domitia” din Perpignan (Franța). În cadrul evenimentului a fost lansat volumul Colonne Trajane et Trophées Romains, cuprinzând actele colocviului internațional organizat în octombrie 2013, la București, de catre Academia Româna, Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan”, Universitatea din Perpignan și AICC. Volumul a aparut în octombrie 2015 la Editura Academiei, cu sprijinul AICC.

  3. ALTE PROIECTE:

    AICC a continuat și în 2015 tradiția participării la programul Scoala Altfel.  În aprilie 2015, echipa AICC a prezentat proiectul Statui de daci la Scoala Nr.131, respectiv la Scoala nr.10 Maria Rosetti, ambele din Bucuresti. De asemenea, AICC a găzduit, la Conceptual Lab, vizita unui grup de liceeni din județul Constanța, interesați de modul de organizare al unui ONG cultural (11 septembrie).

                AICC a sprijinit turneul organizat de cvartetul Giocoso în România, în perioada 18-20 aprilie 2015. Muzicienii au susținut o serie de concerte, desfăsurate la castelul Peles, palatul Mogoșoaia și Ateneul Român.

                Interesul AICC pentru zona artistică s-a manifestat și prin participarea, în perioada 13-17 mai, la târgul de arta contemporană ArtSafari. La eveniment au participat unele dintre cele mai importante galerii și muzee de artă din țară. La standul AICC, au fost expuse lucrări semnate de artista Anca Boeriu, lector la sectia de grafica a Universitatii Naționale de Arte din București.

                De asemenea, asociația a  inițiat conceperea unor site-uri web, dedicate unor figuri reprezentative ale spațiului cultural românesc. Site-urile www.leonardvelcescu.ro, dedicat cercetătorului Leonard Velcescu, www.dumitruconstantindulcan.ro, dedicat profesorului Dumitru Constantin Dulcan și www.ionbolocan.ro, dedicat sculptorului Ion Bolocan, sunt deja disponibile publicului.

Aplicatii mobile




Bucharest Museums
Cluj Napoca Museums
Bucharest Jewish Heritage
Constanta Museums