Please select your page

Comunicat de presă despre lansarea website-ului reginamaria.org (19 aprilie 2020)

95832094 3034930366563745 3534756285016702976 o

Cu prilejul sfintelor Sărbători Pascale, Asociația Identitate Culturală Contemporană a lansat duminică, 19 aprilie 2020, primul website din România despre Regina Maria a României, una dintre cele mai cunoscute femei din Europa epocii interbelice (www.reginamaria.org). Platforma oferă informații și date istorice prețioase, extrase din jurnalul reginei, fotografii din arhive, imagini video de epocă și intenționează să se constituie într-un punct de referință în mediul online despre biografia și activitatea Reginei Maria.

Tematica generală a website-ului cuprinde etapele care i-au marcat destinul reginei și invită utilizatorii într-o incursiune în fascinanta poveste de viață a Reginei Maria: familia, locul nașterii, căsătoria, frontul, Primul Război Mondial, Marea Unire din 1918, Conferința de Pace de la Paris, turneul regal
efectuat după unire în cele trei provincii românești - Transilvania, Bucovina și Basarabia, pasiunea pentru flori și artele decorative, atmosfera regală de la castelele din Bran și Balcic, relația cu țăranii și oamenii simpli din popor, campania diplomatică efectuată în Europa (Anglia, Franța, Italia, Belgia,
Elveția etc.) și America, testamentul, funerariile și ultimul drum.

Regina Maria a fost o personalitate istorică extrem de iubită de popor, mereu implicată în treburile țării, de care românii au avut nevoie pentru a-și reclădi încrederea în forțele proprii. A fost o regină puternică, inteligentă, plină de farmec și curaj, care s-a identificat cu existența românilor timp de câteva decenii. A fost în centrul luptei pentru realizarea Marii Uniri din 1918 şi pentru crearea României moderne. Maria și-a dedicat viața oamenilor celor mai greu încercați în timpul Primului Război Mondial: bolnavilor de pe front și soldaților suferinzi ai Armatei Române. Pentru curajul arătat în fața
pericolului gloanțelor și epidemiilor de holeră și tifos exantematic, Regina Maria a devenit eroina soldaților români de pe front. A fost transformată într-un simbol al luptei românilor în vremuri de restriște, fiind supranumită „Regina-soldat” și „Mama răniților”.

Recunoașterea internațională a României întregite din 1918 s-a datorat în mare măsură și influenței Reginei Maria în cercurile diplomatice de la Paris, acolo unde s-a configurat Europa postbelică. A fost considerată primul oaspete oficial la Casa Albă al președintelui american Calvin Coolidge și prima
femeie din lume care a devenit membru al Academiei de Arte Frumoase a Franței. Întâlnirile pe care le- a avut cu șefii de stat și de guverne de la Paris, Londra, Bruxelles, Washington au rămas în istorie, iar astăzi se vorbeşte despre ele ca momente legendare ale diplomaţiei româneşti. Talentul Reginei Maria în politica externă este un bun exemplu pentru diplomații și oamenii politici de azi despre cum trebuie construite și dezvoltate relațiile diplomatice și politice cu partenerii noștri occidentali.


Reginamaria.org reprezintă continuarea și dezvoltarea proiectului cultural „Regina Maria – Marea Doamnă a Diplomației Europene”, realizat de Asociația Identitate Culturală Contemporană din București. Proiectul a pornit de la realizarea unei expoziții foto-documentare în anul 2019, cu accent
pe vizitele externe efectuate după război de Regina Maria, în statele occidentale din Europa și America.

Expoziția a fost vernisată la Florența, de Ziua Națională a României, pe 1 decembrie 2019. A fost prezentată în imagini și conținut implicarea Reginei Maria în serviciul sanitar din timpul Primului Război Mondial, contribuția sa la realizarea Marii Uniri din 1918 și vizitele sale externe în statele
occidentate (Anglia, Franța, Italia, Belgia, America).


Echipa implicată în realizarea proiectului: Florin Pîrlea, Mihai Floroiu, Răzvan Tudor Grigore, Monica Pîrlea, Oana Cerchia, Laura Ostafe, Liviu Țăranu, Ionuț Matei și Vlad Harabagiu.
Parteneri instituționali: Arhivele Naționale ale României.

Mobile apps




Bucharest Museums
Cluj Napoca Museums
Bucharest Jewish Heritage
Constanta Museums