Please select your page

 

IN MEMORIAM ACAD. ALEXANDRU VULPE

(16 iunie 1931- 9 februarie 2016)

 

Asociația Identitate Culturală Contemporană (AICC) îşi exprimă regretul pentru trecerea în veșnicie a Academicianului Alexandru VULPE, personalitate de prim rang a mediului istoric din România, director timp de peste 15 ani al Institutului de Arheologie Vasile Pârvan” din București și președintele Secției de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Române.

AICC a avut onoarea să îl aibă aproape pe academicianul Alexandru Vulpe în câteva dintre momentele importante ale activității sale. Astfel, pe 13 decembrie 2012, domnia sa era cel care, în calitate sa de președinte al Secției de Științe Istorice și Arhelogie a Academiei Române, îi decerna premiul Eudoxiu Hurmuzachi lui Leonard Velcescu, pentru cartea Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică. Drumurile noastre s-au intersectat, apoi, de mai multe ori: în 7- 8 iunie 2013, la Roma, în timpul unui colocviu dedicat Columnei lui Traian, sau în 28 octombrie 2013, când la Casa Academiei a avut loc un colocviu franco-român dedicat Columnei, organizat de AICC în colaborare cu Academia Română și Institutul de Arheologie Vasile Pârvan”.

Una dintre marile sale pasiuni era Columna lui Traian, o pasiune moștenită poate de la tatăl său (la rândul său, emerit istoric și arheolog). S-a gândit, asemeni altor mari intelectuali români, de-a lungul istoriei, la posibilitatea construirii unei replici a Columnei la București. Cu ocazia colocviului de la Roma, din anul 2013, a avut ocazia rară să viziteze interiorul Columnei, având șansa, visată de mulți, de a vedea Roma din vârful celebrului monument.

Academicianul Alexandru Vulpe a fost un important susținător al proiectului AICC de a aduce în București replica unei statui de nobil dac din Florența, fiind semnatarul unei scrisori de susținere care fundamentează științific demersul asociației. În plus, în 2015, domnia sa a susținut și prefațat lucrarea Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică de dr. Leonard Velcescu, având o considerabilă contribuție la apariția cărții la Editura Academiei Române. Ne vin în minte următoarele cuvinte, scrise de domnia sa, în prefața cărții:

"Într-un anume fel aş îndrăzni s-o definesc ca o lucrare de pionerat. Deschide cercetării un domeniu pe care, cu siguranţă, vor păşi noi cercetători, descoperind aspecte puţin cunoscute ale uneia dintre cele mai interesante civilizaţii barbare, periferice lumii greco-romane."

Nu după multă vreme, pe 1 octombrie 2015, la lansarea cărții (sala ArCuB, București), a ținut un discurs percutant dedicat civilizației dacilor.

Pasionat prin excelență de istoria antică a României, a studiat cu entuziasm și a avut contribuții esențiale în cercetare și arheologie. Și ideea realizării unei replici de statuie de nobil dac îl entuziasma, scriind despre acest demers al AICC:

Considerăm că este de datoria noastră, în contextul manifestării unei identității culturale și contemporane românești, să realizăm și să aducem în țară o copie a statuii din Giardino di Boboli, Florența. După realizarea și aducerea în țară a replicii, aceasta va fi donată statului român, pentru amplasarea într-un spațiu public adecvat din Bucuresti.”

Echipa AICC se simte onorată că a avut ocazia să îl cunoască pe Academicianul Alexandu VULPE, mereu impresionant prin erudiția sa, imaginea demnă, dar și prin o remarcabilă vioiciune a minții și a trupului, pe care și-a păstrat-o până în ultima clipă.

Dumnezeu să-l odihnească!

Echipa AICC

(www.aiccromania.org)

 

În cadrul colocviului franco-român dedicat Columnei lui Traian de la Casa Academiei, 28 octombrie 2013.

vulpe colocviu

 

La lansarea cărții Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică de Leonard Velcescu, 1 octombrie 2015.

lansare vulpe 2

 

La lansarea cărții Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică de Leonard Velcescu, 1 octombrie 2015.

vulpe lansare

Aplicatii mobile




Bucharest Museums
Cluj Napoca Museums
Bucharest Jewish Heritage
Constanta Museums